marți, 22 septembrie 2009

Hope

Ghemuit pe asfaltul ud, sprijit de un perete rece, stau si privesc peisajul din jur! Sumbru, linistit si patrunzator, chiar se asorteaza cu sulfetul meu, reda culori pastelate! Lumina stalpului de langa, cade exact pe mine, e singura ce nu se potriveste imaginii din jur, doar ea deschide totul,si reda un strop de speranta!
Indiferenta se observa la tot pasul, oamenii trec,privesc,dar nu intreaba, realitatea ne face atat de nepasatori la aproapele din jur, incat preferam drumul linistit spre casa,pentru ca e atat de sigur,si nu ne abatem spre necunoscut,nu stim ce ne poate oferii! Fapte bune? De unde atat?!
Si revin la starea mea de neputinta, la gandurile chinuitoare, si la privirea pierduta, revin amintiri in minte, pun pause, si derulez, raman pe derulat pana la momentul din prezent, si spun stop! De ce asa?! De ce frigul si caldura din casa?! De ce starea sufocanta de neliniste, cand rabdarea zace in mine?! De ce mereu preferam sa ne plangem,si in loc sa luptam,ne complacem in situatie? Si stim ca nu e bine,stim ca ne facem rau singuri, dar prin firea noastra avem nevoie de momente de genul, avem nevoie sa stim ce-i tristetea, sa aruncam lacrimi reci pe hainele noi, si sa pastram durere! De ce? Altfel cum am stii sa ne bucuram de orice altceva? Cum e o stare de bine ce e mereu pe repeat?! Nesfarsita nu?! Plictisitoare? Banala? Rutina? Iar farmecul?! Dispare treptat,in negura noptii, paleste odata cu stele la venirea diminetii,razele soarelui nu-ti mai scalda fata, iar aerul proaspat de primavara nu mai are gust! Un proces continuu, de stari si momente trecatoare, de sentimente si senzatii puternice, de nori rataciti in seninatate, si noi alergam intr-o stafeta, predam azi fericirea, maine o recuperam, dar speranta,ar trebuii sa zaca mereu acolo unde ii e locul,sa te faca sa vrei mai mult, si sa schimbi tot ce nu iti place,chiar si la tine,nu numai la altii!
Iar ziua rasare, roua diminetii ma trezeste,si reda un zambet necunoscut,nu inteleg,dar il accept, o raza se joaca cu ochii mei, ii deschide spre verde, si totul prinde culoare in jur, peretele devine roshu, asfaltul gri, stalpul alb, iarba se asorteaza cu ochii, iar cerul debordeaza de linistea oferita de lipsa norilor! Am si uitat de starea de mai devreme, si uite asa totul difera de la o zi la alta!

1 comentarii:

andreea spunea...

Si uite-asa trece viata!Mult succes!!:)