vineri, 30 octombrie 2009

Pleased!

Oare stim unde sa ne oprim cu pretentiile? Sa spunem intr-un final, sunt multumit,imi ajunge?! Raspunsul e nu! Unu la mana, pentru ca suntem oameni, si mereu vrem mai mult, si doi, daca te multumesti cu putin, atunci ce se intampla, cand stii ca poti mai mult?! Acel sentiment de autocomplacere in situatie. Cat mai sus, prin definitie ne e dat sa tindem, sa vizualizam oportunitatile, si sa tragem cu dintii de ele, pana mestecam totul, incat sa prinda gust! Aflati in situatii dezastruoase, privim in jur, in special la cunoscuti, am vrea sa imprumutam un strop din norocul, fericirea si zambetul lor. Dar nu se poate, fiecare isi asterne un drum, si suporta consecintele, bune sau rele! Situatiile se schimba, azi acolo, maine invers, dar din greul acela, mereu ne spunem, cand o sa fie bine, o sa apreciez totul! Dar de unde! Uitam...
Asa cum uitam si de suferinta, de fericire, de zilele cu soare, sau de norii negrii ce se inalta pe intinsul cerului! Si nu neaparat pentru ca vrem sa facem asta, ci ca un mijloc de protectie sporit!
Iar acum astern intrebarea, e normal?! De ce nu ne putem multumii cu ce avem, cu ce muncim, sa ne bucuram de sanatate,si fiecare clipa?! Un mic raspuns ar fi, ca ne-am limita, si am fi aspru judecati, chiar aratati cu degetul, critica e o modalitate de ambitionare, dar si de descumpanire! Si caut raspunsuri, chiar vreau sa stiu de ce nu ne multumim cu putinul din bagaj?!
Nu ne multumim sa mergem regulamentar, cand acul din bord poate urca la 200, si calcam pana la podea, din nevoia senzatiilor tari! Ar putea fi si asta un raspuns, dar nu-l recomand! Nu ne multumim cu un job bine platit, cand cel de langa ia mai mult,desi ne asigura existenta mai mult decat modest! Nu ne multumim cu persoana ce ne tine noaptea in brate la somn! Aici tentatiile sunt prea mari, dar deja de la primul semn de nemultumire, declinul iese la iveala! Pana si mancarea din farfurie nu ne mai surade, ca sa nu mai spun de orasul unde ne facem veacul! N lucruri, insumate devin un intreg, unul ce-si pune amprenta asupra sufletului nostru, si oftam impovarati, desi am avea la fel de multe lucruri din care sa zambim satisfacuti!
Un echilibru ar ajuta, dar o urma de indoiala mereu ne va rasare prin minte, si nu stim ce e bine sau rau, nu stim daca e suficient, sau am atins maximul, dar cand suntem pe minim, mereu traim o tragedie, unde disperarea e la ea acasa, dar mai simplu ar fi sa invatam, sa privim totul calmi, iar apoi sa alergam dupa iesire! Nu e asa usor, ar spune unii, cunosc, dar nu e nici chiar atat de greu, sa vezi ca totul porneste doar din mintea ta, inima,sau chiar din sufletul tau de gheata!
Grija zilei de maine, portofelul ce se goleste, frigiderul e gol, jobul nu mai exista, dragostea dispare, hainele se rup, curentul e oprit, sanatatea iti joaca feste, speranta nu se zareste, datoriile te preseaza, zambetul dispare, durerea se acutizeaza, iar tu te schimbi! Lent, dar o faci, devenind un om purtat prin viata! Apoi, soarele apare, norocul da peste tine, banii apar sub saltea, renunti la medicamente, ai nevoie de plimbari lungi, zambesti, privesti, respiri, cum totul se schimba! Intai te schimbi tu, apoi lucrurile din jur se schimba, ciudat nu?! Iti intoarce un favor soarta, dar ce intelegi prin asta?! Inveti? Sau vrei sa ramai repetent?!
Si mai e o situatie, cand totul te nemultumeste, cand oricine ar incerca sa-ti faca pe plac te lasa rece, cand nu mai gusti nimic, ci doar prin indiferenta si irascibilitate, stii sa dai un raspuns! Atunci esti prea pretentios, si nu te vezi pe tine, chiar aroganta, ori ai o mare problema, pe care tot eviti sa o rezolvi, si cu cat o amani, cu atat iti e mai usor sa treci peste, dar culmea, te minti singur!
Iar eu?! As vrea sa spun ca sunt multumit, si in anumite privinte sunt, dar culmea, pot mai mult, si in momentul de fata chiar vreau mai mult de la mine! Nu de la restul! Fara pretentii exagerate! Si incerc, incerc sa ma bucur de tot, sa scap de plictiseala, sa aduc ceva nou mereu, sa privesc mai pozitiv, sa respir aer curat, sa mananc sanatos, si sa simt mai bine! Si imi e greu sa fac multe, dar le fac, chiar daca nu pot face mereu ce-mi place, ma limitez, dar imediat ma autodepasesc, aratandu-mi de ce sunt in stare, si nu pentru altii, ca sa ies in fata,ci doar pentru mine,inca caut acea ambitie prosteasca, dar buna! Pana si unele randuri din text ma nemultumesc, ma deranjeaza ca nu ies asa cum vreau, dar asta nu inseamna sa ma dau batut, ci practica, sacrificiul, poate ma va ajuta sa spun, bravo, am putut! Dar pana atunci, merg spre mai mult!

1 comentarii:

M.V. spunea...

scrii foarte bine, ai unul dintre cele mai bune bloguri pe care le-am vizitat in ultimul timp. bravos, mai vin ! continua, eu te citesc.