marți, 24 noiembrie 2009

Mic,si totusi la inaltime!

Inca de mici ne dorim lucruri, de la jucaria vecinului, pana la o viitoare cariera in politie sau medicina,iar pentru acestea e nevoie de munca, efort si rabdare! Chiar tactica, pentru a-ti lua parintii intr-un joc numit dorinta, a-i pacalii si a le intra sub piele, pentru a nu-ti refuza nimic! Dar uneori raspunsul lor e NU! Cunosti dezamagirea inca din inocenta copilarie, dar speranta si nevoia de altceva, iti da incredere, si te formeaza!

Esti mic,si vrei sa fii mare! Sa atingi mai repede starea de maturitate, pentru a obtine chestii, avantaje, ce la 7 ani par imposibile! Dar fiind mare, vrei exact opusul, sa revii la acea varsta lipsita de griji, unde nevoia de joaca si somn, era totul. Unele lucruri se fac pana la o anumita varsta,dar tu ai vrea sa le faci mereu! Sa ramai mereu un copil, sa nu ti se reproseze, dupa o mica cearta ciocolata rezolva boacana, sa alergi pana obosesti, sa rupi pantalonii si sa nu-ti pese, si multe multe altele! Nostalgia anilor ce au trecut, fiecare an, e esential, fieacare perioada iti aduce ceva nou, te schimba,dar iti ia si ceva in schimb! La 4 aveai o privire ce-ti usura drumul, incat nimic nu-ti era refuzat, la 7 incepi scoala, la 8 ai o prima prietena, la 10 schimbi prefixul, 14 buletinul, 18 devii major, 21 esti major in toata lumea, 23 termini facultatea,si uite asa la 25 pornesti un nou drum, la 30 unii au familie, la 40 cuvantul tata te dispera, iar la 50 tragi linie si oare s-a meritat?! 60 devine trist, la 70 chiar o povara, 80 realitatea e altfel, 90 deja intrii in cartea recordurilor, iar mai incolo nu se stie cat apuci. Trepte ce se urca, ar fi fost mai usor invers, sa dai timpul inapoi cand vrei sa schimbi ceva, sa lasi in urma, sa uiti, sau sa te bucuri! Dar nu, un drum ai,si-l trasezi serpuit, prin haz si necaz, prin frig si ploaie, soare si vant, si mereu vrei sa fii in fata,primul,sa-ti oferi tot ce-ti cere inima, sufletul, sau mintea!

Raman amintiri, ce palesc in viitor, ramai tu, ce imbatranesti in timp, si clipele de atunci nu se mai intorc! Intorc cutitul in rana, dar perioada cand tu erai in centrul atentiei, cand toate privirile se indreptau catre tine, si nimic nu mai conta! Erai acolo sus, si te simteai invincibil, acum esti doar jos, intr-o multime de oameni, pierdut in probleme si griji, si cu nimic mai special. Poate o functie, un costum scump, sau doar un zambet te deosebeste, dar nu mai esti in fata tuturor!
Erai mare, si totusi mic, zambeai, visai, iar lumea era a ta,acum doar faci parte din lume, si poate porti o masca, sau esti un robotel, ce da din coate, sa-si faca loc, poate asa, te apropii un pic, de ce-ti doresti!

1 comentarii:

Claudia Balan spunea...

Cred ca fiecare dintre noi ar vrea sa mai fie mic. In timp ce citeam cele scrise de tine, prin cap mi-au trecut o multime de amintiri din copilarie, momente cu care acum nu ma mai intalnesc, pe care nu mai am ocazia sa le traiesc. Uneori imi doresc sa lupt, sa cresc, sa fiu mare, insa uneori imi este dor sa fiu mic, sa nu am griji. Cati dintre noi nu ar da orice sa mai retraiasca anumite momente din copilarie?