luni, 28 decembrie 2009

Why does my heart feel so bad...

Relatii trecute, relatii noi, toate ne fura increderea si o ascund intr-o temnita pierduta, se joaca cu ea,o chinuie, o supune terorii, si parjoleste totul prin suflet. Te schimba radical, iti deschide ochii, privim partea buna, dar pe langa asta iti ia totul. Speranta, inima, zambet, chip, fericire si puterea de a iubii! Un singuratic calare printr-o realitate cruda, purtat spre noi aventuri, dar fara inima, un fel de Piratii din Caraibe, ea, e ascunsa intr-un cufar la capatul lumii, si nimeni din jur nu te poate ajuta, sau refuzi ajutorul. Trecand de la o extrema la alta, de la nostalgie, la durere, te cunosti, iti inveti limite, si inveti ce poti! Si poti rezista la multe, puternic, indiferent, dar esentialul iti lipseste, si alergi dupa el intr-o cursa fara sfarsit. Locul 1? Esti tu pe el, dar alergi singur, de nebun, ai nevoie de competitie, de cineva sa-ti aduca aminte ce inseamna aerul, vantul si apa, sa-ti mangaie chipul, sa-ti sarute buzele si sa te ia in brate la lasarea noptii. Cu totii avem nevoie, mai devreme sau mai tarziu, desi nu recunoastem.
Aceleasi greseli, aceleasi placi, aceeasi frica,ne ascundem dupa degete, intr-o magie a impenetrabilului, si vrem, dar nu putem, sau putem, dar nu depinde de noi, viata e un calvar numit dorinta, pasiune si iubire! La ce se rezuma banii, cand nu poti cumpara decat fericire trecatoare sau dragoste materialista?
Intr-un final gasesti ceea ce cauti, dar nu e ceea ce te asteptai, are defecte, poate remediabile, sau nu, incerci sa schimbi, sa repari, dar nu merge,simti cum tragi si te agati de acel fir de ata, si vezi cum se despica,se subtiaza, si nu stii ce sa faci! Aplici tactica cu indiferenta si fugi, e mai usor, decat sa suferi, sau doar continui sa crezi, sa te minti, orbit de speranta! Oameni buni, sa speram? Ce rost mai are cand e in zadar....?
Nu e bine, oricum am actiona, mereu ce facem nemultumeste persoana de langa, o indepartam, sau o apropiem, dar nu ar recunoaste, ii e frica si ei, suntem niste fricosi intr-o lume imensa, unii recurg la curaj si ies invingatori, alti mor cu el in mana, plecand cu coada intre picioare, si tot asa, o jungla unde animalele salbatice suntem noi, cu nevoile noastre, si problemele cotidiene! Filme, seriale, melodii, toate redau o poveste, incearca sa dezvaluie misterele inimii, si sa acorde o lectie de viata! Dar nu traim in filme, ci noi avem jocul nostru, unul pe muchie de cutit, o prapastie adanca se iveste, cand urcam un munte anevoios, si ce ramane de facut?!
Il iau pe nu stiu in brate, si ignor totul, cu o durere in piept, una stupida, fara motiv, strangand din dinti, si jurand ca data viitoare va fi altfel! Mereu e diferit, dar mereu durerea, teama raman,iar speranta se naruie.
De ce ma simt asa?! Am motivele mele, n la numar, pot lua o hotarare, dar prin defect profesional, asta nu stiu cum se va remedia, indecizia persista! Ma chinui singur, poate am aduce aminte ca acolo undeva in mijloc, putin pe stanga, exista speranta, sentimente si durere, si vreau sa cred, dar uneori nu pot! Nu-mi da voie acea ratiune, si imi e teama ca pierd atat de multe, actionand asa, si im vine sa-mi trag una dupa ceafa, sau o simpla palma, sa-mi vad de prioritatile mele, sa nu ma abat de la drum, lovind in laterale, pentru a-mi face loc!
Mereu asociez melodiile cu starile pe care le consum, iar azi lifehouse broken, revine in prim plan, un vechi post, descrie potrivit acea melancolie perfida. Broken? Candva era usor, atat de simplu, de lipsit de probleme, fara a cauta un scop, doar traind clipa, acum vreau mai mult, iar cu cat anii se duc, o sa vreau mai mult, dar oare o sa vrea cineva mai mult de la mine, incat eu sa vreau de la ea in acelasi timp?! E o stupiditate de intrebare retorica, cunosc raspunsul deja, iar speranta creste, si scade, ca bataia unei inimi la curgerea unei emotii!

1 comentarii:

ANKlina spunea...

Foarte adevarat! Ma regasesc complet in scrierile tale...