duminică, 31 ianuarie 2010

Nobody's perfect

CAUTAM PERFECTIUNE! In tot ceea ce facem, vrem ca lucurile sa iasa dupa bunul nostru plac, sa dam forme si aspecte, sa construim o lume asa cum se formeaza ea in mintea noastra. Nu prea recunoastem, dar chiar alergam ca nebunii, cu o doza de subiectivism notoriu,si punem suflet.
Lucrurile ce depind de tine? Cum stai la capitolul asta? Nu vrei sa dezamagesti nu? E foarte simplu sa cazi de partea aceasta a paharului, oricat ai incerca, o persoana ramane nemultumita, dar tu? Cum te simti? Cand sacrifici multe pentru ceilalti? Altruist? Fraier? Fiecare vede cum vrea, dar munca ta, noptile pierdute, iar rezultatul e sub asteptari, nu perfect, atunci ramai descumpanit, usor pierdut, cu intrebari in minte, oare unde am gresit?
Cand oferi totul, te astepti sa primesti exact la fel, dar nu e suficient, niciodata nu e! Mereu se vrea mai mult, de la tine, tu de la restul, si uite asa jocul dur, devine interminabil.
Apoi, sunt situatii.....sarutul perfect, noaptea romantica. dansul, plimbarea, locul, mancarea, si in final persoana! Cu totii avem in minte persoana ideala,pe care o privim cum vrem noi, cum apare ea in imaginatia noastra! Ochii, sani, sau doar sufletesc! De ce ma leg de sani?! Barbatii, in general nu-s multumiti aici=)) Revenind, cum vezi tu persoana perfecta? E ca tine? Esti chiar asa perfectionista,incat sa ceri acelasi lucru? Sa fim sinceri....nu! Dar, in mintea unei persoane poti fi perfect, iar pentru alta total imperfect. Am avut impresia, in trecut, ca am gasit perfectiunea, sau doar persoana care se plia, atat de bine cerintelor si imaginilor mele, incat eram orb!Si la fel, si voi! Poate chiar de mai multe ori,nu? E putin dezamagitor, cand realizezi ca nu e asa, cand tot ce aveai in minte era gresit, sau credeai ceva, ca mai apoi sa ramai mut! Cu pasi usori, ne departam incet de perfectiune, si ne apropiem de o persoana pretentioasa, ce face nazuri, fara rabdare, ce vrea mai mult, mult mai mult decat a avut la momentul trecut.
Dar cand vrei sa iasa totul bine, si iti dai silinta, si zbang,una dupa ceafa! Te zbati ca prostul, si pentru ce? Pentru neaprecieri, reprosuri? Revii la lucrurile venite de la sine, dar si pentru ele, e nevoie de un inceput, un imbold, incat sa urnesti universul. Regula, e o regula, mereu cand incerci si vrei prea mult, pierzi! Dar uneori iti iese,iar momentul ramane undeva intiparit, intr-o amintire ce se pierde in timp,si te bucuri, uite si situatii frumoase, iti spui.
Deci perfectiune? Chiar si o melodie e imperfecta, o nota aiurea, un sunet perturbator, sa nu mai vorbesc de o carte, un film, etc. Omul incearca sa atinga perfectiunea,dar de cele mai multe ori nu reuseste....si de acolo ne pierdem pe drum!

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Shorcut to happiness

Drumul e lung, plin de zapada, de urcusuri si coborasuri dure, de ger si soare, de senzatii tari, si lacrimi aspre, iar noi oamenii, ne aflam pe el, iar uneori ne abatem voit, preferam o scurtatura plina de tepi, si e doar o mica amagire, pe alocuri, ne dam seama, cum nu e ceea ce ne dorim!Alergam dupa fericire cu totii nu?! Asta cautam in anii lungi ai vietii, de la succes, bani, femei, sex, dulciuri, satisfactii profesionale, pana la o implinire sufleteasca, acel sentiment ce te urca pe varful muntelui,si-ti da fiori dulci,numit iubire.
Razbatem, ne impiedicam, apelam la diverse tactici, atacam, lovim, cucerim, pierdem, fluturam steagul alb in semn de pace, ne ranim, privim mandrii in urma, deviem de la subiect, iar in final nu stim ce sa credem. Suntem greu de inteles, mult prea lasi sa recunoastem, sau prosti in gandire.
Chiar daca gresim, e frumos sa ne ridicam in picioare, si sa suferim consecintele, acea pedeapsa de forma, desi sufletul isi sapa singur durerea in greseli,si ramane dezamagit, se schimba singur, si uneori greseste iar, la fel, macar de ai invata ceva,dar de cate ori te poti arde?! Pana ramane scrum....
Fumul te cuprinde in farmecul sau, te atrage, si inchizi ochii, cuprins de un sentiment de liniste, e mai usor asa,sa decida altul pentru tine, te-ai saturat sa intrii mereu in belele,doar pentru ca ai gandit,si ai facut-o aiurea,dar free will, e ceva ce tu ai, si te poti juca cu ea la nesfarsit, chiar si in acele clipe, cand arde carnea pe tine de durere, cand sufletul iti e sfasiat si plin de nori, atunci, tu poti spune stop, si sa faci loc pentru un zambet fin si cald.
Oare de ce avem nevoie pentru a fi multumiti? Cu totul,nu doar de aparente! Oare nu e mai simplu sa ne bucuram de fiecare clipa, si sa consumam acel moment, pana ne dorim altceva? Un lucru nu vine singur, dar totusi, putem sa ne bucuram pe rand. Unele momente,se termina, inainte de a fi incepute, persoane pleaca, inainte sa iti asterni pe foaie dorintele si nevoile, dar tu, ramai mereu, schimbat, rece, fericit, nesuferit, acru, si dur. Pana cand, alegi singur, ce vrei sa faci, sa te reculegi, sa-ti oferi speranta, si sa pornesti in cautarea dorintelor, si indeplinirea lor, chiar daca drumul e lung si greu,nu exista o cale usoare spre fericire,unii se lupta o viata pentru ea, iar tu o poti avea intr-o secunda, atunci cand insipiri,si expiri aerul curat al cerului. Iar lucrurile marunte sunt un mic inceput, si fac diferenta.

luni, 25 ianuarie 2010

It's ok...


Cuvintele reprezinta muzica mea, ele inlocuiesc farmecul sunetelor, si fac diferenta! Uneori sunt goale, alteori pline de suflet, sentimente profunde, sau idei nebune, toate adunate intr-un blog ratacit printre multe altele.
Sunt rupt in bucati, in ganduri ciudate, in ambitii prostesti, sau doar dureri profunde, privesc lumea altfel, mai matur, mai cu ochii deschisi, dar si cu frica! M-am schimbat, am evoluat, dar am si gresit, am ales drumuri, am plecat la razboaie deja pierdute, am crezut in naivitatea mea, am sperat, si m-am dat cu capul de pereti! Uneori imi pun o singura intrebare: Cum trebuie sa fiu?! Oricum as lua-o, mereu nu e bine! Prea bun, renumita replica cu luat de fraier, prea rau, devii nesimtitul nesimtitilor, si nu la gandul de a profita, ci doar indiferent si acru. Am facut ordine, am inceput sa cred, si nu doar in mine, si o oarecare frica ramane! Prea multe intamplari, urmate de esecuri in lant, nu-mi dau voie sa fiu EU! Din pacate....
Lumea nu mai e la fel ca acum 5 ani, si nu doar pentru ca am crescut, agitatia din jur, vartejul creat, ne induce stari de confuzie, ne amesteca bine neuronii, ii ameteste, apoi le da drumul intr-un zbor eronat! De acolo rasar gandurile stupide, nelinistea, impacientare, neincrederea, frica, dezamagirea, durerea, dar nu si o inima zdrobita.
In ea raman tepi de diferite grosimi si lungimi, unii se scot cu clestele, altii adancesc rana, si e nevoie de o incizie mica. Cum? Cu un zambet cretin in drumul spre casa, o stare de fericire trecatoare, un cantec cu mesaj, sau doar cuvinte potrivite, Dar totusi teama aceea nu-ti da pace, nu te lasa sa crezi decat in lucruri concrete, in situatii fara mister, si vrei ca lucrurile sa vina de la sine, dar ce vine de la sine nu poti controla, si iti poate infinge o sabie in loc de spini. In timp te inveti, devii impenetrabil, dar oare asta e solutia?
Nu! NU! NU ! Un rand plin de nuuu! Chiar daca doare al dracului de tare sa fii respins, sa fii dezamagit, sa simti durerea in fiecare colt al corpului, sa nu ai chef, sa privesti pesimismul din toate unghiurile, sa nu mai ai sperante, tot NU ramane! Pot fi in multe feluri, sa inchid usi in spatele meu, sa spun NU, sa intorc spatele, sa nu lupt, sa fiu indiferent, sa fiu naiv, sa cred, sa fiu sensibil, sa imi pese, sa cred in oameni, sa am incredere , sa ma bat cu mori de vant, sa imi fie frica, pot fi tot ce doresti, dar un mare NU se inalta in fata ta! Pot fi doar ce vreau eu! Pentru mine, si amestecat cum sunt, tot stiu ce pot si ce am de oferit, si nu suport sa-si bata cineva joc de mine,oricat imi pasa!
Nu e usor, nu e o plimbare prin parc, nu un fel de mancare, niciun desert dulce , nu e nimic din orice exemplu as da, fiecare poveste isi are actiunea ei, si personaje implicate,e un drum nou, aspru, dulce, ocolitor, dar la capatul lui se afla tot ce vrei u sa crezi, sau in ce crezi, si merita toata aceasta lupta, si stres, merita totul, dar trebuie sa crezi intai. Emotii puternice, si chiar dureri de cap, e o cale lunga, dar intr-un final, poate gasim linistea de care avem nevoie si dorita! Rabdare....si totul va fi ok!

vineri, 22 ianuarie 2010

New York, I love you

Unele lucruri nu se vor schimba niciodata, mici legaturi se fac in secret, te lovesti de persoane pe strada, si spui un scuze, ca mai tarziu sa te legi profund de ele, sau intr-un oras mic, pornesti din cunoscuti in cunoscuti, pentru a gasii ceea ce-ti doresti. Simplu la prima vedere, dar greul abia acum incepe! De ce veveritza fuge de veveroi? Si de ce acesta o alearga... o iubeste! Iar ea. e doar speriata de noul ce apare...
Asa si noi oamenii, fugim cand nu putem controla senzatiile, sau e prea mult pentru noi la momentul respectiv! Suntem inconjurati de iubire, la tot pasul o vedem, de mama, iubirea unor batranei,sau a unor tineri inocenti, se desfasoara fara margini, se simte, si produce zambete, fericire, uneori lacrimi si durere. Poate nu a fost sa fie, nu inca....
Societatea noastra isi cauta perfectiunea in munca si dragoste, mereu ne rezumam la asemenea lucruri, prima asigura stabilitate financiara,iar a 2 emotionala. Din lucruri marunte, pornesc detalii semnificative, de la un buna, sau doar o privire, o noapte nebuna, sau o mica cearta,iar noi oamenii refuzam mereu lucrurile bune, sau daca nu le facem mai complicate.
Nu traiesc in New York, ci doar in Constanta, dar aceeasi poveste se asterne zilnic pe strazile acestui mic oras si in fiecare casa. Totul se rezuma la un ea si un el, neprevazut, imagini edificatoare, si love in the air. Cum e dragostea unui parinte fata de copilul ce-l poarta pe umeri? Cum un barbat isi declara iubirea nevestei suparate? Cum un tanar amorezat deschide ochii spre realitatea dura din jur? Cum o babutza isi ingrijeste mosul? Simplu! Nu din datorie, nu pentru ca trebuie, ci dintr-un simplu lucru, simtit acolo in piept, daca nu la nivel mental, ce ii produce un gol imens, atunci cand nu se afla in jur inculpata.
O poveste noua, si totusi veche, un film pe care sincer il revezi, sau te regasesti, te-ai lovit de prea multe ori de el, incat sa-ti fie indiferent. De la actori magnifici, pana la simpli actanti, porneste speranta, promoveaza dragostea, si lucrurile bune din ziua de azi, ce sunt mult prea putine.
Ce ar fi daca totul in jur ar fi negru? Oare am aprecia culorile? Verdele din natura, albastrul din apa, sau rosul din flori? Poate, dar pana atunci, vizionare placuta!

joi, 21 ianuarie 2010

Another day

E miezul noptii, ceasul ticaie in nestire, minutele se scurg, astept o noua zi, inca una bifata pe calendar,iar frigul de afara ma inspaimanta. E ger, apa ingheata, linistea e asternuta, si doar un pas ratacit isi mai face simtita prezenta. Imi place sa privesc lumea de la geam, de la caloriferul cald, de la inaltimea etajului 2. In tacere ochii se plimba, cauta imaginii, ceva diferit, iar albul purifica agitatia de peste zi.
Nu vreau un sens, nu vreau nimic, ci doar sa privesc, sa analizez, sa ma amuz, sau chiar sa raman uimit. Suntem rai, pana si de la o biata lopata cu zapada aruncata intr-un loc aiurea,cautam motiv de cearta, altii aluneca pe gheata, unii incurca traficul, iar restul plini de nesimtire trag pe dreapta.Dar la lasarea noptii totul se pierde in intuneric, luminile apartamentelor pleaca si ele la culcare, una cate una, palesc din intrerupatoare, iar cainii solitari cauta mancare.
Fix 12, oare e timpul sa merg la somn? Mirosul placut de portocala, improspateaza aerul, putin suc imi produce o lacrimare a ochilor, iar gustul e rasfatat, putin dulce,dar nici prea, racoritor as spune, si nimic nu are sens la aceasta ora tarzie din noapte, nici acest post,sau articol, dupa cum preferati.
Stresul nu-si gaseste azi amicul, cheful la fel, starea de buna dispozitie, de optimism, si ochii larg deschisi spre lume,toate adunate, au sens, e altceva, o alta stare, o alta zi.

marți, 19 ianuarie 2010

Saniuta vesela

Asteptam cu nerabdare prima zapada, iar la primii fulgi un zambet larg se intiparea pe chip. Noaptea nu vroiam somn, ci priveam fulgii jucausi, si nerabdatori, dimineata, fugeam spre fereastra inghetata. E iarna!!
Hainele groase, fularul colorat si fesul fudul, mereu la partea cu fesul e o problema, il ascundeam de cum ieseam pe usa, iar urechile inghetau,un rosu aprins, o mancarime ciudata imediat cum dadeam de caldura. Dar nu conta, nimic chiar, doar bucuria inocenta, si orele petrecute in zapada! Omuleti de zapada, saniute in trenulet, bulgareala dura, aruncat in zapada si privit cerul inchis, pana cand un parinte striga de nebun, hai in casa,ai inghetat! Haine ude, nasul de ren, sosete pline cu zapada, si prima intrebare...Mai tarziu ma mai lasi afara? Te rooooooog!!! Un mic exemplu din copilaria mea, cand gerul nu era aspru, iar zambetul venea din orice, iar azi, privesc pe geam cum fulgii se alinta in straturi mari de zapada, iar farmecul s-a schimbat! Imi place, recunosc, ador zapada, dar nu ma mai pot bucura de ea, chiar si bulgareala nu mai are sens, desi o plimbare prin neaua pufoasa relaxeaza, si ce e mai trist, generatia ce vine din urma a uitat sa se bucure si ea. Unde e copilaria? In calculatoare, tv si filme? Jocuri cu violenta? Prietenii virtuale si hi5?
Parinti prea ocrotitori, exasperati de gripa, vitamina c si lamaie, grija impinsa la extrem, toate acestea au dus la o strada pustie, intr-o zi cu fulgi fermecati. Gradina e goala, fara oameni de zapada, fara derdelus, iar masinile abia rasar din omat, iar eu ca sa ma bucur putin, pun mana pe lopata si fac drum spre strada necirculata. Obositor, inghetat, dar totusi in zapada!

Istorie

Nu e o simpla poveste, ci doar imagini,ce puse cap la cap, redau un trecut, o pagina de istorie ce s-a scris candva! Suntem oameni cu totii, ne diferentiem prin calitati, sentimente sau actiuni, dar oare ce ne face speciali?!
Poti sa traiesti o viata in anonimat, sa ai tot ce vrei, dar restul sa nu te recunoasa, sa nu te respecte! Avem teluri diferite, de la o simpla familie, ce te asteapta seara acasa cu masa pregatita, sau un job plin de satisfactii,unde singuratatea domneste. Talentul fiecaruia, da fiecare are un talent, de la gatit, pana la desenat, dans, cantat, sau unii devin mecanici buni, altii medici, lucruri ce se invata pe parcurs, dar e nevoie si de talent, munca multa, si dorinta.
M-am ratacit aseara in fata televizorului, rar se intampla,click-uri dupa click-uri pana am gasit ceva interesant. Sport! Chiar daca nu e pentru toti, daca parerile sunt impartite, o emisiune dedicata istoriei, a oamenilor ce azi sunt pe buzele tuturor! De la Hagi, Andone, Ilie Dumitrescu, Lucescu, etc, doar cateva nume, prin talentul lor, desi probabil la altceva nu s-ar fi priceput asa bine,au iesit din societatea simpla, si au scris istorie. Peste ani, numele lor va fi undeva notat, sau o pata a trecutului,iar urmasii nostri se vor uita pe dvd-uri la faze, goluri meciuri. Ca ei, multi altii,nu neaparat din sport, televiziune, gen Mircea Badea, Bendeac, sau Andi Moisescu, politica renumitul Ceausescu, Iliescu, Basescu, iar exemplele pot continua la nesfarsit! Ideea .... de baza, ei ce au facut de au ramas acolo?! Cu ce s-au diferentiat de noi restul!
Noroc, oportunitati, vointa, si nu conteaza, important e ca au facut-o, si poate ar trebuii sa ne ambitioneze, dar nu, noi ne complacem in situatia in care suntem, ne dorim mai mult, dar nu incercam a misca un deget, si ne limitam.
Istoria se scrie singura, isi croieste drum prin troiene, si se asterne in viitor, pentru noi cei ce venim din spate, cu greseli si victorii, exemple de dat, sau nu, macar de am invata ceva, dar nu, preferam sa ne asternem singuri pasii, cu problemele noastre, sa jucam in tacere pe o scena numita viata, si uneori mai primim si aplauze,dar ne retragem cand inca suntem sus!

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Rasarit eclipsat

Nisipul fin al verii, putin aspru, dar in acelasi timp placut la atingere, afanat, umed in zorii zilei, invaluie picioarele jucause. Briza marii poarta cu ea ganduri din lume, rasfata o privire ce se indreapta spre rasarit, o urma palida se zareste in departare, un cerc portocaliu imens, ce da culoare rosiatica norilor,si desi, e doar o iluzie optica, impresioneaza! Sunetul marii, linistea revarsata peste acea clipa, reinvie ideea de singuratate. Cateva pasari ratacite dau trezirea, si totusi, amorteala zace inca.
E doar o imagine din 2 mai, una pierduta in timp, intr-o amintire vaga a unei zile simple de vara, iar singuratatea de atunci se zbate si azi, cu putina ironie. Au trecut ani, multe persoane m-au marcat, schimbat, incat sa spun am invatat! E o mica problema, ce mi se scurge prin minte la ora tarzie din noapte, si e chiar dureroasa,dar si linistitoare. Ma intreb, oare de cate ori am zambit din suflet in toti acesti ani, cand am avut pe cineva langa mine?! Nu singur,dar in acelasi timp singur,un joc de cuvinte cu sens abstract.
Nu ma consider dificil, desi unii spun,doar pretentios, uneori prea mult, si vad clar cum gresesc uneori, dar nu stiu ce caut. De prea putine ori am fost eu zambind, de prea putine ori m-am simtit bine cu ceea ce aveam, si ce se gandea la mine, si au fost destule persoane ce si-au facut drum,si ne-am intersectat, nu un numar apreciabil, dar suficient cat sa-mi puna semne de intrebare! Mi-a placut sa cunosc persoana de langa mine, sa o respect, si sa se simta speciala si dorita, uneori prea atent, grijuliu, sau stresant, mereu sa fac pe plac, cand culmea, uitam cine e jucatorul, cu ghilimele, si usor, nu ma mai simteam bine, fara sa-mi dau seama de ce. Un copil rasfatat, ce-si baga piciorul si pleca la simpla nedumerire, iar azi un mic adult gol, cu urmari dure in suflet, singur, dar cu capul pe umeri, cu privirea deschisa, si cu el pe primul loc.
Iar acel soare ce-si facea simtita prezenta in acea zi, se aseamana cu ce rasare azi prin mintea mea, un nou atat de aproape, o durere muta, un mic nimic. Am dramatizat cand nimic nu mergea, cand ma tot loveam de dezamagiri, nu ca inca nu m-as lovii, dar e un joc lung, si e abia doar intriga, cand toate se pun cap la cap, si urmeaza o desfasurare a actiunii, in care voi juca pe scena lumii, nu stiu daca in rol principal, sau secundar, depinde de persoanele actante. Voi, femeile, chiar si cand sunteti intelese, preferati sa deveniti confuze, aveti voi o arta de a pune lucrurile incat simplul sa devina complex, iar banalul un moment important.
Mi-am distrus inima singur de atatea ori, incat nici nu mai tin evidenta, am pus sperante, ca apoi sa fie curmate, am investit timp, incat sa devina pierdut, am avut incredere, incat sa fie inselata, si toate astea ca sa vad lucrurile altfel, si poate ca ce astept, nu am intalnit inca, sau am intalnit si am trecut pe langa, dar timpul va aseza lucrurile in pasi de dans, incat sa imi dau seama, atunci cand nici nu vreau sa vad.
Sunt eclipsat de amintiri, si de singuratatea mea din ele, dar rasaritul e mai dulce, mai ales cand incepi sa stii ce vrei, si sa te bucuri de ce ai, chiar daca e greu,si nu exista motive de zambet. Si a doua problema, e inca in dilema, de ce oare ma invinuiam pe mine, cand nu trebuia, desi am gresit si eu pe parcurs, dar mereu aruncam vina pe mine! Sunt defect? sau doar cu bun simt! Si nu pentru ca nu aveam incredere in mine, ci poate pentru ca nu ma apreciam,sau pur si simplu, asa a fost, analizez prea mult detaliile, dar incet pierd cu vederea, incat sa ma bucur de clipa. E vina mea cand am facut sa sufere persoane fara motiv, doar pentru ca au vrut prea multe de la mine, iar eu nu de la ele,e vina mea cand m-am trecut pe locul 2, si e vina mea cand ma invinuiam pe mine. Concluzia?!
Pasul 2 e un rasarit, ce nu va mai fi eclipsat, sper, asta vreau, si cu ochelari de soare, astept briza, bucuria, zambetul!

vineri, 15 ianuarie 2010

Primul pas

Inceputul mereu e greu, trebuie tras tare, oboseala, dar azi chiar a fost simplu, fara gol in suflet, fara stres si nervi, doar curatenie in ganduri! Fara listute, fara lucruri puse in balanta, fara efort intelectual am inceput sa caut solutii! Spre mirarea mea, chiar a mers, putin drastic, fara ocolisuri, direct la obiect, am lamurit relatii cu persoane dragi, am explicat, am cerut explicatii, sunt bune pentru a stii unde esti, si am inchis ochii, am intors spatele si am plecat mai departe spre micul meu viitor!
Am acceptat situatia, si intr-un fel chiar suna bine,desi greul abia acum incepe, iar lucrurile de care eu singurel o sa ma lovesc, vor fi dure,nu-mi pasa, pot face fata, si e pentru binele meu,iau in calcul solutia, poate imi va fi pe plac!? Poate!
Nu-mi plac starile de confuzie ce nu depind de mine, oamenii nehotarati ce-si joaca rolul in tacere, ca mai apoi sa revina in prim plan, cand iti e lumea mai draga! NU am de gand sa joc teatru, doar pentru ca imi place drama, jumatatile de masura au fost taiate de pe lista, ca si multe altele. Bun...am pornit la drum eu cu punctele de suspensie, am analizat in esenta ce-mi place, si ca de obicei, ce iti place nu poate fi si pe placul altora, sau invers, si culmea singurel, din geam, privesc orasul cufundat in somn.
Mi-am cerut scuze pentru ca am gresit fata de cateva persoane ce mi-au vrut binele, poate au vrut si mai mult,dar nu le-am facut pe plac,ultima oara cand am verificat, incercam sa-mi fac mie pe plac, dar recunosc am gresit! Iar! Meritati mai mult...nu un om ursuz, plictisit, indiferent, si fara chef.
Usor cheful apare, reinvie, creste, paharul plin, e mai aproape, la gust chiar placut, si increzator in mine, cu o atitudine total pozitiva, incep sa dau din coate! POT! Imi permit! Sunt stapan pe propriul rol, chiar daca altii impun lucruri, daca imi aduc un beneficiu, o sa plec capul, strangand din dinti, si le voi da dreptate!
Vreau sa aduc farmec la tot ce e in jurul meu, un praf de stele magic, dar cu realitate inclusa. Am inceput sa indeplinesc vise, sa-mi redefinesc visele, sa caut solutii, si cam toate astea, imi aduc linistea mult voita,chiar daca e pentru moment!
Pasul 2? prea usor sa-l dezvalui, poate maine, dar trebuie sa aduc un mic retus blogului, sa arunc acea sensibilitate profunda in articole ce ma reprezinta, sa dau o sansa talentului ascuns, daca exista, macar incerc. Imi plac unele articole, punctul de vedere, aranjarea in pagina, mixul de cuvinte, si vreau sa imi placa totul, nu doar de dragul de a fi ceva postat,sau din nevoia de edtare.
Nu stiu multe, dar am de gand sa invat, sa ma documentez, sa citesc pana la epuizare, si sa cladesc raspunsuri in nopti fara somn. Wish me luck!

miercuri, 13 ianuarie 2010

It's time to fix me...

Am gresit! Incep prin acest simplu verb, am facut multe lucruri confuze, am dezamagit mult, si am inselat increderea unora!Si nu ma refer la a insela cu sensul de baza, 2 lucruri pe care le urasc, iar acesta se afla printre ele. Si ii las pe ceilalti intr-o parte, si ma rezum simplu la mine, egoist chiar, dar e nevoie pentru a face ordine, a spala orice urma de regret, durere si lacrimi. Am gresit fata de mine, de cum m-am tratat, purtat, si lasat p altii sa-si bata joc de mine, de naivitatea mea, uit ghilimelele de rigoare, doar pentru simplul fapt, eram constient, dar acceptam voit. Am mers cu jumatati de masura, m-am complacut, nu am tras de mine, mi-am pierdut speranta, am fost dezamagit, m-a durut, desi nu trebuia, mi-a pasat cand nu merita, si in primul rand mi-am pierdut increderea in oameni. De aceea, nici nu prea am asteptari din jur, decat de la mine, si nu e bine, cand oferi, trebuie sa si primesti ceva in schimb, nu lucruri materiale, nu satisfactii, ci doar respect, e de baza, primeaza, si reda o imagine.
Multe nu-s in regula cu mine, de la simplul fapt ca am pitici pe creier, si devin indiferent, exact cand nu trebuie, cand ar trebuii sa trag de cineva, eu ma plafonam, plictiseam, si plecam mai departe, sau nu aveam incredere, si fugeam! Am motivele mele, le-am lasat undeva in trecut, in amintiri uitate, in poze pierdute, si am inceput sa astept primavara, cu un zambet nou, si o noua atitudine!
Vreau sa fiu mai bun, sa alung ura si rautatea, sa culeg oportunitati, nu doar stand in pat, cu prietenul meu bun, pe nume laptop, si complacandu-ma in situatii! Daca vreau pot! Pot sa fac multe, chiar daca nu fac mereu ce-mi place, si nu o sa fac o perioada, viata nu-ti ofera numai ce vrei, trebuie sa-ti mai iei si singur,si e timpul meu!
Un job, chiar daca nu e ce-mi doresc, chiar daca ma duce de unde am plecat candva, chiar daca nu o sa-mi placa, trebuie sa strang din dinti, e doar inceputul, cu ambitie, rabdare, voi schimba treptat, sper, e ceva nou, incat sa ajung la ce-mi place. Apoi un capitol plin de furtuni, unde s-au dat batalii aprinse, iar suferindul am fost eu mereu! My heart is broken, so what?! Inca bate, functioneaza, deci poate simtii iar, doar ca asteapta persoana potrivita! Nu perfecta!
Am fost dificil, poate inca sunt, dar am nevoie sa ma pun pe picioarele mele, si sa pornesc pe un drum nou, sa obtin singur tot ce-mi doresc. Las durerea, las dezamagirile, si privesc senin spre rasarit, soarele imi face cu ochiul, zambesc, chiar daca e putin tras de par si fortat, imi e bine, sunt sanatos, si am multe in fata. Aveam nevoie de toate starile de mai sus, de toate ideile, ganduri si situatii, daca regret ceva?! Poate, dar e prea tarziu pentru regrete, aici m-a purtat valul, aici voi incepe sa ridic omul de maine, si poate o sa gresesc, si poate nu o sa fac tot ce trebuie, si nu conteaza, macar incerc, invat, bag la cap, si data viitoare apreciez! Trag aer in piept, si rasuflu usurat, nu e chiar asa greu, cand totul depinde de mine, chiar daca sunt constrans de criza economica, de diplome prafuite, si multe altele, asta am fost, asta vreau sa devin! Ce vreau sa devin?! Un barbat cu zambetul pe buze, cu sperante si vise realizabile! Un om mai bun, un om ce-si vrea binele,si nu se chinuie singur, un om cu incredere in lume, si capabil sa faca tot ce-si doreste, cand are motivatia necesara! Ambitia e la ea acasa in acest moment, si vreau mai mult de la mine, chiar daca inseamna sa trag tare, si sa inghit multe.
Atitudinea conteaza, si spun, ca-s pe drumul cel bun, mai departe vom vedea, nu stiu ce-mi rezerva viitorul, dar sper sa fie placut!

marți, 12 ianuarie 2010

I forgot..

Am uitat cum e sa simti acel ceva, cand alergi dupa lucruri reale! Si o spun sincer, am uitat multe lucruri. Au fost zile, cand am uitat si de mine, cand asteptam sa treaca ziua mai repede, sa vina seara, sa fac altceva. Ma plictisesc repede, nu mai am rabdare cu mine, vreau multe, dar ce vreau uneori se dovedeste a fi gresit. Confuzia e la ea acasa, nehotararea la fel, precum si lipsa de motivatie.
Zambetul nu are culoarea din trecut, dar nici rezolvarea problemelor nu se afla acolo, si sincer, uneori nici nu am idee, refuz, stramb din nas, pretentios, indiferent, doar de dragul de a face asa ceva. Am dezamagit lume, dar nu in ultimul rand m-am dezamagit pe mine! Aveam alte idei, ganduri si dorinte ascunse, vroiam sa schimb multe, si in final am ajuns a ma schimba pe mine. Daca imi place? raspunsul e nu, daca imi e bine?! aleg doar, e mai bine asa! Nu durere, nu batai de cap, ci doar gust amar, dezamagire, si aceeasi situatie.
Am uitat ce vreau sa fac mai departe, ce imi face placere, si ma atrage, nu am uitat gustul rece de cola, e inconfundabil, apoi am uitat cum e sa ai incredere in cineva, sa te lasi pe mainile persoanei respective, si sa nu-ti distruga sufletul, sau sa-ti ia inima in ras, am uitat cum e sa simti, si cum sa ma comport!Stiu,si spun asta mereu, ce am de oferit, si ce pot, dar ma lovesc mereu de zid, si cand am impresia, doar o am, zidul imi arata ca e inalt, si nu se merita sa-l sar, nu vreau sa-mi zdrobesc iar ce a ramas pe acolo. Nu am uitat sa fac gesturi frumoase, dupa parerea mea frumoase, ce surprind, dar altii au uitat sa le aprecieze, si am parcurs un drum al regasirii,al reformarii, sau doar schimbare, si nimic nou sub soare.
Frigul de afara a inghetat tot in mine, o injectie cu botox ce paralizeaza temporar vointa, si nu e un strigat de ajutor, si nici o masura de evitare, ci doar poate o auto motivare,un mijloc de a realiza unde gresesc, sau doar un tratament pentru realitatea cruda ce se invarte in jurul meu.
Nu mai stiu multe, si nici nu stiu cine are rabdare sa ma invete, sa imi deschida ochii ca mai exista speranta in oameni, ca nu trebuie sa profitam unii de altii, si sa ne batem joc de suflete,si poate pentru ca imi e frica, e timpul revitalizarii,si sa accept situatia asa cum e, dureroasa, cruda, dar nu fara solutii.
I forgot...

The invention of lying

O lume plina de sinceritate, de naivitate si incredere?! Sa mergi la piata, iar cel de langa sa-si spuna parerea despre tine, fara ocolisuri, exact ce ii trece prin minte, chiar daca suna rau, si e deranjant! Sau o prima intalnire, iar fata de langa iti arunca textul, din plictiseala, nu avea cine sa ma scoata din casa. Situatii multiple, dar la baza ar sta adevarul. Distractiv nu?! Sexul nu a fost grozav, mirosi a usturoi, parul tau e oribil, te-ai vopsit? si morcovul are culoarea mai frumoasa! Urat nu?
Naivitatea ar fi o calitate suprema, sa crezi tot ce-ti spune celalalat, sa il privesti mirat, sa nu intelegi subtilitatea, si sa te simti si bine. Nu ar mai exista cuvantul a profita, ci doar situatii reale, ganduri aspre si fapte sincere.
Ai spart o vaza, recunosti, ai injurat, la fel, vrei sa faci sex, spui, simti spui, desi nu e momentul, mergi la medic, iti da vesti proaste, gatesti, si e oribila mancarea. Undeva, pe drumul spre evolutie, omul si-a pierdut din inocenta, iar pentru a-si face loc,pentru a ajunge in varf, a apelat la tertipuri, si uite asa a aparut pe piata minciuna! La inceput a fost amuzant, manipuland persoanele din jur, obtinerea de favoruri, servicii, chiar aruncand cu complimente voalate, dar cu timpul, lucrurile s-au schimbat! A aparut dezamagirea, lipsa de incredere, si durearea! Cum te simti cand stii ca esti mintit?! Mai ales atunci cand esti constient, si luat de fraier?!
Acum omul e o enigma totala, ai vrea sa-l citesti, dar nu-ti poti da seama, se ascunde, isi usureaza situatia sub masti macabre, isi atinge telul calcand in picioare. Iar tu, care abia ai intrat in randul lumii, ramai cu un gust amar, si incepi sa te schimbi, sa devii anost, corupt, si de succes.
Minciuna cu sensuri diferite? De ce mint barbatii?(un mic articol pe un blog) Multe acuze, multe scuze, si idei, din punctul unei femei, iar acum eu o intorc! De ce mint femeile?!
Pentru ca sunt in stare cu zambetul pe buze,sa se gandeasca la altul, pentru ca vor sa ajunga sus, fara efort, si n motive, fraieri suntem noi, ca le acceptam jocurile, si avem incredere in ele! Bine, sentimentele orbesc, dar nu incat sa nu-ti dai seama ca esti jucat pe degete? Apleci privirea in pamant,si te minti singur, o sa fie bine, dar de unde? Lucrurile o iau razna, si ramai pustiit, sufletul gol,iar inima distrusa! Razbunare!!! O dah! Dar nu ajuta! Recurgi la minciunele, te prostesti,o iei pe un drum lung, plictisit de momentul in sine. Vrei mai mult, dar nu ai de unde culege, poate doar minciuni cu zambet.
Nu traim intr-o competitie, nu trebuie sa iesim in evidenta prin minciuni, ci putem sa promovam o lume mai curata, pura, sincera.

duminică, 10 ianuarie 2010

unspoken

Cuvinte nerostite umbla prin ganduri adormite, discutii pierdute in praf, fara rost la momentul actual, dar cu mare importanta atunci! Suntem oameni si ne ascundem dupa chipuri posace, avem nevoie de siguranta, de lucruri concrete pentru a putea spera, pentru a ne produce o lume unde suntem in centrul atentiei, iar cand dam de greu,ne refugiem in trecut, sau in tot ce ne facea bine.
Complicati din fire, greu de citit, dar atat de slabi in comportament, alergam ca nebunii in viata pentru a ne usura munca, dar in acelasi timp aruncam un aer dificil peste noi, si pornim agale. Spre?
Educatie , dragoste, job? Iar lucrurile marunte se pierd, simtim si pierdem, aruncam idei, ne lovim de indiferenta, de persoane dragi, de necunoscuti ce-si imprejmuiesc teritoriul, de timp pierdut, si sentimente profunde! Trairi interioare in contradictoriu, stari critice, actiuni nerabdatoare, dureri ametitoare, fericiri banale, stari de frica, si noi! Om cu om, 2 maini, 2 picioare, si priviri ascunse, difera invelisul, apoi chiar si interiorul, copt sau crud, unii se ridica, merg mai departe, plini de oportunitati, de intamplari fericite, altii zac in noroi si ploaie, si nu e corect, dar norocul ti-l mai faci si singur, asta daca putem da vina pe noroc.
Deschidem o usa, intram plini de curaj, nu privim in jur, incredere in fortele proprii, si cu pasi potriviti ne facem loc, dam din coate, si ajungem unde ne dorim, apoi cu ce ramanem? Treptat dispar lucrurile dorite, unele se realizeaza, altele pleaca singure, in functie de alegerile facute, de prioritati, si stam lipsiti de dorinta, de pasiune, mistuiti de un foc puternic in bataie vantului cald de vara. Inchidem usa, nu privim in urma, doare, desi mai usor ar fi sa acceptam trecutul, chiar daca e stresant, si zambim fad! Jocul s-a terminat, ne abatem de la tot,traind o ceata densa, pana cand intr-o zi descoperit altceva ce ne dorim. O luam de la capat, cu teme bine facute, cu greseli, cu imaginatie noua, si amintiri vechi, mereu putem face ce ne dorim, doar sa avem vointa, putin curaj, si speranta, iar cand nu avem nimic?! Atunci esti un exemplu de asa nu, te privesti in oglinda, si incearca sa-ti spui, eu pot, eu sunt magician! Nu nu! Doar ca poti, e suficient, si cu incredere in tine, caramida cu caramida, vei afla ce iti doresti,si e greu, mai ales cand nu ai nimic.
Un mic nimic e simplu, banal, si trist, dar cand micul creste, atingi un mare nimic! Te intrebi e suficient? Sau se poate mai mult, si se poate cat vrei tu sa te complaci, pana cand spui stop. Vaicareala e buna, o drama ce da bine pe scena, dar in acelasi timp si patetica, poate chiar reusesti sa impresionezi, dar nu iti aducea pacea. Cuvintele nici atat, dar tu, poti incerca, macar incercarea o ai in maini, poti profita, sau doar astepta sa-ti pice din cer, ceea ce pare cam ireal.
Cuvintele au fost redate, ganduri misterioase inca zac plictisite, dar peisajul difera, nu mai e adormit, si nici banal, ci doar plin de speranta.

Ochii mei

Nu e titlul de manea, si niciun hit de la bambi, doar 2 boabe ce se privesc stupid in oglinda! Putina culoare, un caprui inchis la intuneric, ce se deschide treptat spre verde la lumina, soare, un negru aprins in centru, si pleoape ce ticaie pe secunda. Ce ascund ei?!
Mister, amintiri, durere, fericire, lacrimi, imagini ce se scurg intr-o clepsidra a timpului, totul se invaluie intr-o aura maronie plina de indiferenta! Macar o mica pata intr-un colt, dar nimic, se ascunde sub un aer dur si rece, fara umezeala, fara ploaie, doar cand lentilele nu dau pace, iar ei raman mereu ageri, si zglobii! Privirea unui om dezvaluie starea, de la fericire la agonie, bucurii simple, sau mici tristeti, privirea pierduta te poarta spre ganduri chinuitoare, sau contactul direct intimideaza! Poti impresiona cu o privire, sau doar lasa un aer rarefiat, poti reda imagini cu ajutorul cuvintelor, sa descrii peisaje, intamplari, sau persoane, sa vezi culorile din jur, sa asociezi lumea prin vorbe, si fara, am fi doar simpli trecatori, fara frumusete.
Ochii mei...sunt! Sunt asa cum ii am, potrivit, fara albastru, dar cu putin verde,fara culori inchise, dar cu caprui suficient, un amestec continuu,pierdut intr-o realitate cruda! Ce fac ei?! Privesc in tacere, fara a se uita unul la altul, mai au nevoie si de o pereche stresanta de ochelari, nu de alta, dar persoanele de peste strada, par mici obiecte, fara fata! Nu ca m-ar interesa, dar in trafic, e bine sa si vezi! Lentilele aduc noul, si placerea, dar in acelasi timp si chinul, pretentioase nu dau pace, o roseata palida invaluie albul, si disconfortul joaca sah. Apoi, pornesc pe un drum al amintirilor, al imaginilor ce vor sa ramana nemuritoare, al pozelor, si desi creierul e cel ce inmagazineaza totul, ochii redau fidel! Sunt zile, cand sunt somnorosi, ca si cea de maine, sunt zile cand poarta o povara numita tristete acumulata in timp, dar sunt zile cand zburda de fericire, lucesc si se joaca.
Impacati? Nu stiu, si nici nu am de unde, probabil, in functie de stare, incarcati? Sigur! Si totusi, sunt ochii mei, si sunt placuti....nu neaparat de mine,ci de....! Iar acum in disperarea lor, plec sa-l caut pe mos ene, sper sa nu fie grea cautarea. Noapte buna!

duminică, 3 ianuarie 2010

Ratacit suflet....caut ajutor!

Senzatia de gol se aprofundeaza, si orice detaliu dispare, o negura astupa orice urma de speranta, iar totul prinde o culoare inchisa. Zambetul paleste, si raman doar 2 ochi ce se uita tristi in oglinda, caprui inchis, soarele nu-si face simtita prezenta. Alerg intr-un cerc de foarte mult timp, uneori deviez spre un oval, dar revin la forma perfecta, cam asta se intampla in ultimul timp, ingradit, lipsit de multe, palid in privire.
O povara plina de amintiri, de experiente nereusite, de momente gresite, de probleme si suferinte, ce se acumuleaza treptat,si creste mereu, ma intreb cat suporta eu oare?! Si raspunsul e mult....mult prea mult,decat pot duce uneori. Nehotarat din fire la decizii importante, e bine, e rau, mereu gasesc avantaje, si urasc dezavantajele, refuz sa cred ca imi face rau, continui sa cred in oameni, in persoane, si mereu raman cu sufletul pustiit, si doar pentru ca vreau adevarul, nu e vorba de naivitate, poate doar stupiditatea mea.
Am un suflet mare...am momente cand nu mai stiu pe unde sa merg, ca privesc, sa cred, cand un mare nimic se inalta in fata mea, iar eu il cuprind, si il tin asa, mult timp. Eu stiu cel mai bine ce vreau?! Nu! Nu stiu,niciodata nu stiu daca am facut bine, daca a fost corect, daca am dezamagit, nu mai stiu multe, nu stiu ce imi rezerva viitorul, nu stiu nimic! Nici pe mine nu ma mai stiu, nu stiu cum sa ma mai comport ca sa fie bine, stiu aceasta stare de gol, de epuizare, de dor, de durere, ce ma napadeste zilnic, ce ma macina si dispare o perioada, cand speranta renaste,dar reapare, si imi aduce aminte mereu ca exista! De ce asa?!
Corect nu e? pe cine sa invinovatesc? pe mine, imi fac singur rau, dar oricat as nega, nu numai eu gresesc, dar altii nu vad, altele calca in picioare,iar eu raman singur in suferinta mea sinistra. Mereu ma ridic, si mereu cad, si vreau sa raman mereu sus,si pentru asta am nevoie sa cred, sa ma deschid, sa cresc, sa vad altfel, sa simt.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Prea tarziu

Ne lovim de un tarziu necopt, apar probleme ce nu-si au rezolvarea decat in timp, dar rabdarea e pusa pe jar, starea de neliniste se intensifica, iar atunci lovim cu batul in balta. Ne pripim si automat gresim, mergem cu jumatati de masura, sau poate cu un orgoliu dus la exterm, incat la final luam primul perete la tinta si ne lovim cu capul. Si doare al naibii de tare contactul cu suprafata rece numita realitate, pentru ca am fost prea fraieri sa actionam la timpul potrivit.
Suntem oameni, facem diferente si conexiuni, ne legam de momente si amintiri, tragem concluzii,dar mereu actionam prea tarziu! Ne hotaram in ultim moment, iertam la fel, aruncam cuvinte nepotrivite, gesturi in disperare de cauza, si toate se intampla prea tarziu.
Prea tarziu ne trezim dimineata, prea tarziu incepem munca, prea tarziu mergem la culcare! Pierdem clipe pretioase, si tot noi suntem singurii dezamagiti, aveam alte pretentii si asteptari de la persoana noastra! Dar mereu actionam din impuls, nervozitate, sau ura, si nu mai stim sa facem diferenta intre ce e corect,si ce nu.
Prea tarziu deschidem ochii si vedem persoanele din jur, ce si-au pus amprenta asupra destinului nostru, care erau acolo, dar nu si noi pentru ele, prea tarziu ne exprimam in sentimente, si tot atunci ne luptam cu problemele rezolvate. Oamenii vin si pleaca, lasa in urma lor doar urme de pasi, care mai de care mai adanci, iar tarziu avem o sclipire, si incercam sa remediem intamplarea, doar ca.....e tarziu.
E tarziu si acum, noaptea isi ingroapa stelele in bezna, norii plang neincetat, si e prea tarziu pentru regrete.