duminică, 3 ianuarie 2010

Ratacit suflet....caut ajutor!

Senzatia de gol se aprofundeaza, si orice detaliu dispare, o negura astupa orice urma de speranta, iar totul prinde o culoare inchisa. Zambetul paleste, si raman doar 2 ochi ce se uita tristi in oglinda, caprui inchis, soarele nu-si face simtita prezenta. Alerg intr-un cerc de foarte mult timp, uneori deviez spre un oval, dar revin la forma perfecta, cam asta se intampla in ultimul timp, ingradit, lipsit de multe, palid in privire.
O povara plina de amintiri, de experiente nereusite, de momente gresite, de probleme si suferinte, ce se acumuleaza treptat,si creste mereu, ma intreb cat suporta eu oare?! Si raspunsul e mult....mult prea mult,decat pot duce uneori. Nehotarat din fire la decizii importante, e bine, e rau, mereu gasesc avantaje, si urasc dezavantajele, refuz sa cred ca imi face rau, continui sa cred in oameni, in persoane, si mereu raman cu sufletul pustiit, si doar pentru ca vreau adevarul, nu e vorba de naivitate, poate doar stupiditatea mea.
Am un suflet mare...am momente cand nu mai stiu pe unde sa merg, ca privesc, sa cred, cand un mare nimic se inalta in fata mea, iar eu il cuprind, si il tin asa, mult timp. Eu stiu cel mai bine ce vreau?! Nu! Nu stiu,niciodata nu stiu daca am facut bine, daca a fost corect, daca am dezamagit, nu mai stiu multe, nu stiu ce imi rezerva viitorul, nu stiu nimic! Nici pe mine nu ma mai stiu, nu stiu cum sa ma mai comport ca sa fie bine, stiu aceasta stare de gol, de epuizare, de dor, de durere, ce ma napadeste zilnic, ce ma macina si dispare o perioada, cand speranta renaste,dar reapare, si imi aduce aminte mereu ca exista! De ce asa?!
Corect nu e? pe cine sa invinovatesc? pe mine, imi fac singur rau, dar oricat as nega, nu numai eu gresesc, dar altii nu vad, altele calca in picioare,iar eu raman singur in suferinta mea sinistra. Mereu ma ridic, si mereu cad, si vreau sa raman mereu sus,si pentru asta am nevoie sa cred, sa ma deschid, sa cresc, sa vad altfel, sa simt.

1 comentarii:

Dana spunea...

Toti la un mom dat cadem, ne ridicam, si iar si iar tot asa....asta este pana la urma viata, nu? Sa infruntam totul si nu avem cum sa invingem intotdeauna. Eu sunt optimista desi mai am si eu stari de genul.